Reguli in alimentatia pacientului
In primele zile de la aplicarea aparatului dintii vor fi usor sensibili si veti simti un usor discomfort. Acest lucru este absolut normal si nu trebuie sa va sperie. In aceasta perioada recomandam o dieta cu alimente mai moi. Evitati legumele crude sau fructele tari, covrigi sau paine crocanta. Nu va ingrijorati!!! In cateva zile totul va reveni la normal, insa va trebui sa aveti grija de aparat pe toata perioada tratamentului.
De asemenea pentru a reduce discomfortul puteti sa faceti clatiri cu apa calduta sarata (dizolvati o lingurita de sare intr-un pahar de apa calduta si clatiti timp de cateva minute). In situatia in care discomfortul persista puteti sa luati un antialgic de tip ibuprofen. De asemenea pot sa apara usoare iritatii la nivelul buzelor si obrajilor pana cand acestea se vor obisnui cu contactul cu braket-urile. Pana atunci puteti acoperi zonele care irita cu ceara ortodontica pe care o veti primi de la cabinet.
Alimentele care trebuie evitate in timpul tratamentului cu aparate fixe- riscul este ca braket-urile sa se dezlipeasca sau diferite elemente ale aparatului sa se deterioreze:
- Alimente lipicioase: caramel, bomboane gumate, guma de mestecat
- Alimente dure sau crocante: bomboane, alune, nuci, popcorn, cipsuri, covrigi
- Alimente din care trebuie sa muscati: fructe sau legume tari (mere, morcovi)- recomandam sa le taiati felii si sa le consumati in acest fel