Indreapta-ti dintii cu aparatele dentare moderne Dinti aliniati cu aparate dentare

Aparatele dentare mobile

Aparat dentar mobil

Aparatele dentare mobile sunt indicate la copiii pana la varsta de 11-12 ani, inainte de eruptia tuturor dintilor definitivi. Ele sunt eficiente in perioada de crestere a copilului cand pot influenta directia de crestere a maxilarelor, corectand astfel anomalii care presupun pozitionarea incorecta a acestora. De asemenea pot stimula dezvoltarea maxilarelor (cu ajutorul unor suruburi atasate pe aparat) favorizand astfel crearea spatiului pentru alinierea dintilor pe arcada si dirijand eruptia lor in pozitia corecta.

In functie de fiecare caz aparatele mobile pot fi aplicate fie la un maxilar (superior sau inferior) sau pot cuprinde ambele maxilare, aparatele care corecteaza si ocluzia (muscatura) pacientului. In unele situatii aparatul mobil este suficient pentru a corecta problemele pacientului in totalitate, insa in majoritatea situatiilor reprezinta o etapa de tratament care va fi urmata dupa eruptia tuturor dintilor definitivi de aplicarea unui aparat dentar fix fie el metalic sau ceramic.

Aparatul mobil este confentionat de tehnicianul dentar pe baza unei amprente a dintilor realizata de medicul ortodont.

Avantaje

  • poate influenta directia de crestere a maxilarelor, corecteaza raporturile dintre cele doua maxilare contribuind la imbunatatirea aspectului profilului pacientului
  • stimuleaza dezvoltarea maxilarului creand loc pentru eruptia dintilor
  • corecteaza pozitia dintilor
  • cost redus

Dezavantaje

  • eficienta lui depinde in cea mai mare masura de cooperarea pacientului, deoarece aparatul poate fi indepartat de catre pacient. Ca urmare un rol important il au si parintii care trebuie sa incurajeze copilul pe perioada tratamentului
  • actiunea lui este maxima daca se foloseste in perioada de crestere (intre 7-12 ani)
  • in anumite situatii este urmat de aplicarea unui aparat dentar fix, aparatul mobil neputand rezolva anomaliile complexe
  • neplacerile care apar in primele zile de purtare (salivatie mai abundenta, usoare probleme de vorbire, mici leziuni la nivelul mucoasei ) pot descuraja micutul pacient si atunci colaborarea devine problematica. De aceea parintii si anturajul ajutati de medicul ortodont trebuie sa ajute copilul sa inteleaga si sa treaca cu succes peste aceste mici dificultati de inceput.